Chişinăul a reactivat procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. Pe 21 mai 2010 vice-premierul moldovean, Victor Osipov, a purtat negocieri la Kiev cu privire la modalitatea de soluţionare a conflictului, iar pe 24 mai la Astana, în cadrul Summit-ului OSCE.
Foto: Moldova.md
Într-un interviu acordat ziarului rus „Kommersant” Victor Osipov a declarat că potenţialul formatului „5+2” de rezolvare a conflictului transnistrean nu a fost valorificat în întregime. Moldova militează pentru creşterea rolului UE şi al SUA în procesul de negociere, dar o asemenea decizie poate fi luată doar în formatul „5+2”. Un asemenea consens va fi foarte dificil de atins, a mai adăugat vice-premierul moldovean.
În ceea ce priveşte lărgirea formatului de negociere prin invitarea unor noi participanţi, cu referire la România, – acest proces este imposibil, pentru că el nu are nimic cu realitatea, a afirmat Victor Osipov.
Din acelaşi interviu mai aflăm că guvernarea de la Chişinău exclude orice posibilitate de mărire a drepturilor procedurale pentru partea transnistreană în procesul de negociere. Dacă Moldova va merge în direcţia acordării unor drepturi suplimentare conducerii nerecunoscute de la Tiraspol, atunci formatul „5+2” va fi compromis, negociatorii şi observatorii vor deveni inutili, iar Transnistria îşi va menţine statutul actual. Dacă un asemenea scenariu va fi luat în calcul, atunci Republica Moldova va prefera să rămână faţă în faţă cu Transnistria şi să negocieze rezolvarea conflictului după cum ştie. O negociere bilaterală ar putea avea rezultate foarte bune pentru Chişinău şi asta deoarece partea moldovenească va insista pe soluţionarea conflictului doar pe căi paşnice, a mai adăugat Victor Osipov. Un singur principiu nu trebuie respins în acest proces: integritatea şi unitatea teritorială a Republicii Moldova. Soluţionarea trebuie să se bazeze pe modelul de împărţire a puterii şi a gradului de autonomie a Transnistriei.
Victor Osipov a mai declarat că nu poate să ofere o dată limită la care am putea asista la atingerea unui compromis în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului, însă este ferm convins că patrea nistreană va merge la un compomis în viitorul apropiat, deoarece guvernarea nerecunoscută de la Tiraspol se confruntă cu grave probleme sociale şi economice în regiune. Alianţa pentru Integrare Europeană a reactivat procesul de negociere, dar nu are aşteptări prea mari cu privire la soluţionarea imediată a conflictului.
Vicepremierul moldovean a mai confirmat şi faptul că autorităţile de la Chişinău ştiau că la Kiev va fi semnată o Declaraţie comună ruso-ucraineană cu privire la Transnistria, dar conţinutul acesteia era necunoscut părţii moldovene. Aceasta este cauza reacţiei ostile a Chişinăului faţă de documentul semnat de preşedinţii Dmitrii Medvedev şi Victor Ianukovici.