Ghenadie Brega, Chișinău:
”Protestele din 2009 erau perfect justificate. Veneau după o perioadă lungă fără manifestaţii în masă (puţinele proteste pe care le organizau Hyde Park şi alţii erau sistate brutal de comunişti), fără posibilitate de a exprima opinia etc. A fost un moment când emoţiile au fost scoase în faţă. Acea masă de oameni avea şi un set de revendicări, dar cerinţele lor erau formulate neclar.
La patru ani distanţă, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Presa încă nu este liberă, nu este liberă de cei care sunt la guvernare, nici liderii de partide politice, în general. Nici societatea n-a progresat mult. Nu s-au organizat dezbateri pe subiectele care frământă societatea, nici proteste pentru a le soluţiona. În schimb, s-a văzut în câteva rânduri că Moldova poate fi un teren al experimentelor – aici amintim protestele religioşilor bisericii ruse, ale unioniştilor şi contramanifestaţiile organizate de mişcări şi partide extremiste la Cahul, Chişinău şi Bălţi. Cred că evenimentele din aprilie 2009 se pot repeta oricând, eventual cu acelaşi scenariu: devastarea instituţiilor de stat şi schimbarea puterii care guvernează ţara.”
Oleg Brega, Chișinău:
”Cred că explozia de nemulțumire populară, mai ales printre tineri, a fost detonată de rezultatele neașteptat de favorabile partidului autoritar de guvernare comunistă, și protestele, inițial pașnice, au fost deturnate în fel și chip de guvernanți, opoziție, forțe externe sau interne, dar străine interesului majoritar.
A ieșit o revoluție ratată, urâtă, sângeroasă, cam ca la București cu două decenii mai devreme, victime avem, dar niciun vinovat tras la răspundere. Guvernarea de atunci se face vinovată de proasta gestionare a protestelor, de incendierea edificiilor de stat, devastarea lor primitivă, cu poliția complice. De maltratarea polițiștilor, carabinierilor, studenților la academia de poliție sau a pompierilor și, mai ales, de intervențiile în firță după miezul nopții și fărădelegile de la comisariate tot guvernare comunist-creștin-democrată se face vinovată direct.
Dar, pentru că nu a investigat decît superficial și nu a pedepsit decît formal câțiva țapi ispășitori, se face vinovată actuala guvernare, cu toate cele patru partide anti sau fost comuniste.”
Olga, Chișinău:
”HMMM CUM A FOST? Din păcate în două rânduri nu pot eu să spun. Și acum sunt foarte revoltată… . A fost un haos total în centru, tocmai trebuia să ies cu fetița și m-a păzit Dumnezeu și am rămas acasă. Știu că eram speriată deoarece fratele meu era prin oraș. Toți tinerii erau luați la rând de polițiști și bătuți. Nu conta dacă erau studenți, elevi minori, maturi. Toți, inclusiv fete și chiar prietena mea cu copil mai nu a a fost luată… . Era plecată dupa acte la minister… . Și o fosta amică de-a mea, a cărui soț e polițist, mi-a zis niște cuvinte pe care nu le voi uita niciodată: ”Toți vor fi închiși și împușcați dacă vor îndrăzni să iasă în stradă pentru că au rănit niște politiști.” Și poliția se va răzbuna pe toți tinerii deoarece ei o meritau, căci în loc să învețe și să lucreze au ieșit la zarvă și destrăbălare… .
A fost urât de tot. Rușine. Deja despre ceea ce se făcea în comisariate tac… . Bătuți băieții și fetele și violate au fost… .
Totuși, părerea mea este că tineretul a fost pașnic. Au fost persoane care au avut interes să le-o întoarcă pe dos. Și erau ruși, care strigau în filmări. Se vedea clar că erau niște ”destrabălături MARI”, care fac asta zilnic… . Posibil că au fost plătiți bine… . Totuși cineva a avut de câștigat în urma acestui haos. Nu cred că a fost bine ceea ce a fost și îmi pare rău că se uită… . Și totuși, … totuși, cred că vinovați se fac rușii, care tare s-au bucurat când au auzit despre copii care au fost bătuți. Tot rușii au fost împotriva tuturor deciziilor luate pro- România și pro- adevăr… . Rușine pentru statul nostru că este condus de boșorogi rusoi sau de persoane care se supun lor… .”
Liliana, București:
”Despre 7 aprilie am următoarele amintiri:
Mi s-a părut extraordinară opoziția la o încercare de fraudare și în sinea mea am lăudat moldovenii pentru spiritul civic de care au dat dovadă.
Știu că am sunat o prietenă la Chișinău să o întreb ce se întâmplă, dacă e bine, dacă se simte în siguranță. Ulterior am văzut imagini și am ascultat și citit comentarii în care se acuzau anumite provocări; am stat și m-am întrebat dacă o provocare din partea românească s-ar fi soldat cu arborarea steagului românesc pe instituții publice moldovenești și mi-am dat seama cât de implauzibilă ar fi această variantă – desigur, am făcut această inferență în condițiile în care eram conștientă de prezența diferiților agenți de influență din mai multe părți vecine sau nu chiar vecine Republicii Moldova.
În orice caz, a fost o stare de ingrijorare în ce privește starea celor care au ieșit în stradă și a ceea ce li s-a întâmplat ca urmare a intervenției forțelor guvernamentale și de admirație pentru tânăra generație, care cu ajutorul twitter-ului s-a mobilizat și a spus NU atunci când trebuia … 🙂 ”
Alexandru, Chișinău:
”Dupa atâția ani am impresia că 7 aprilie a fost un eveniment străin pentru noi, parcă a fost ceva, dar nu în Chișinău, ci undeva prin Orientul Apropiat. Eu nu am fost în Piața Marii Adunări Naționale. Eram plecat din Chișinău, dar urmăream prin internet toate evenimentele. Cred că niciodată nu am ”violat” tasta F5 atât de mult cum am făcut-o atunci, actualizând paginile site-urilor de știri, iar când a căzut internetul m-am simțit rupt de lume, izolat și incapabil să acționez împreună cu ceilalți tineri care cereau un viitor mai bun.
Astăzi, cerințele au rămas doar amintiri, iar pentru unii și urme pe corp, nu doar în suflet. Cei care au promis un viitor mai bun, astăzi îl calcă în picioare.”
Alexandru-Arthur Filimon, Cluj-Napoca:
”Da, lumea din Cluj-Napoca, chiar de la nivelul străzii știa foarte bine despre ce se desfășura în Chișinău, atunci. Echipele știrilor TVR Cluj și Radio România Cluj, au cules din oraș răspunsuri, cireașa de pe tort fiind o bătrânică de naționalitate maghiară ce a scăpat lacrimi în timpul interviului, spunând (într-o română curată) că ține cu tinerii ce vor a scăpa de dinozaurii din Basarabia, ea fiind trecută prin mașina de tocat comunistă.
Eu, știam cât de cât fiindcă urmăresc constant pulsul basarabean și pot să compar evenimentul „Aprilie-2009” cu cel al ocupării fotoliului prezidențial de către Constantinescu în 1996 – aceeași atmosferă, speranțe efervescente din partea tineretului.”
Maria, Chișinău:
”Eram la serviciu, când mi-a zis cineva că au început proteste împotriva fraudării de către comuniști a alegerilor parlamentare din Republica Moldova (mai apoi am aflat că erau mii de oameni printre care majoritatea erau studenți și liceeni și au pornit spre Președinție).
Trăiam o stare de șoc, deoarece într-un grup de prieteni apropiați discutasem cu o seară înainte despre ceea, ce se petrece în țară și cu toții înțelegeam că „puterea comunistă” nu va mai dura mult. Internetul a eșuiat și nu mai puteam urmări „live” ceea ce se petrecea în centrul acțiunii, am aflat că cineva a început să arunce pietre în clădirea Președinției și a Parlamentului, că a fost arborat drapelul pe acoperiș.
Nu știam nici de cine anume erau conduși, nici ce „cerințe” aveau. Numai se auzeau apeluri de genul JOS COMUNIȘTI.
Nici până azi nu pot uita „faptele de ispravă” ale dlui Lupu, care privea din fereastră și făcea declarații politice, dlui Țurcanu care a purtat discuții cu protestatarii. Urmăream cu sufletul la gură orice noutăți nu apăreau la TV. A fost groaznic, păcat că nici până azi nu s-a depistat „vinovatul”.”
Alina, Chișinău:
”7 aprilie este cel mai intens sentiment pe care l-am simțit vreodată în calitate de cetățean. Chiar dacă încercările ulterioare au încercat să discrediteze dorința tinerilor de a aduce schimbarea, așa cum au simțit că pot, așa cum au simțit că știu. M-aș întoarce înapoi în timp de o mie de ori, și aș face de o mie de ori aceiași pași.”
Daniel, București:
”Daniel: Păi ce să îți zic… în principiu a fost cam prima așa zisă revoluție twitter, deși nu știu cât exact a contribuit twitter-ul la diseminarea informației cu privire la ce sa intampla acolo. Cam asta îmi amintesc… oameni care forțau intrarea în parlament, parca…nu? Arborarea drapelului României pe clădirea ocupată și destul de mulți tineri răniți și nu puțini morți.
InfoPrut: Câți ani aveai atunci?
Daniel: În 2009 aveam 20. Eram în primul an de facultate.
InfoPrut: Colegi din Republica Moldova aveai? Cum au reacționat ei?
Daniel: Da. Și chiar mulți și mă înțelegeam foarte bine cu ei. Chiar țin legătura cu majoritatea. Dar aveam și vreo două colege care ziceau că ce a fost în istorie a fost. Acum Moldova este stat independent și suveran și că ce se întâmplă acolo este o agitație. În principiu cam susțineau punctul de vedere al lui Voronin, că e agitație de la București. Cei mai mulți erau pro România în toată afaceara asta. Dar majoritatea moldovenilor – colegii mei, adică – erau așa… foarte entuziasmați… postări pe facebook … din astea… .”
Laura, Chișinău:
”Îmi amintesc că a fost ceva dubios. Nu credeam că într-o țară mică precum Republica Moldova se pot întâmpla asemenea lucruri. Siguranța că am fost legați atâția ani mă făcea să nu cred în toate acele zvonuri (nu eram la Chișinău și nu puteam vedea ce se întâmplă la moment acolo) și nici nu puteam admite ideea că oamenii au căpătat curajul de a se ridica împotriva puterii.
Nu mă luase panica, deși în jur toți erau destul de speriați.
Știam cu certitudine că, într-o țară fără dreptate, răscoala și focul oamenilor va fi ușor domolit de oameni care se vând și pot fi cumpărați cu doi bani.”
Andrian, Chișinău:
”Pe 7 aprilie am aflat de la știri ca se adunase multă lume în Piața Marii Adunări Naționale, și când a sosit ora mesei, împreună cu colegii de la serviciu am decis să mergem și să vedem ce se întâmplă. Ajunși în PMAN, am stat vreo 20 de minute, văzând că e multă lume în fața Președinției, am mers și acolo. Geamurile cantinei erau deja sparte, iar focul abia își lua turații. Mașina albă deja era distrusă. Am trecut pe alături și am făcut cale întoarsă, zicându-mi: ”Aici nu e de mine. Nu se termină cu bine treaba asta”. Am mers la serviciu, unde am continuat să stau cu ochii pe știri, iar seara, înainte de a pleca spre casă, am trecut iarăși pe lângă Parlament și am văzut că totul era distrus. M-am îndreptat spre casă și am urmărit evenimentele următoare pe postul de televiziune PROTV, prezentate de Lorena Bogza, care suna la pompieri, politicieni, servicii de presă, în timp ce Parlamentul era în flăcări. Așa a fost 7 aprilie pentru mine.”
Constantin, Chișinău:
”Așa ceva nu se uită. E primul eveniment de amploare la care Eu-l meu s-a manifestat, eveniment la care s-a spus lucrurilor pe nume.”
Tamara, Chișinău:
”Totul a început pe 6 aprilie, când plecam de la serviciu acasă, pe jos. Orașul era aproape pustiu și o tristețe grea se lăsase peste tot. Spre seara am mers în Piața Marii Adunări Naționale și am aprins lumânări. Plângeam pentru a doua oară când plângeam după anunțarea rezultatelor alegerilor. Prima dată a fost în 2002. Marți, pe 7 aprilie ni s-a interzis să ieșim. Nici în pauza de masă nu ni s-a permis să ieșim. Pentru că sediul era în sectorul Centru, se auzeau foarte bine bubuiturile. Pentru prima dată mi-a trecut prin minte că „s-ar putea să fie grav de tot”. Îmi amintesc că eram mereu cu pe știri. Nu cred că era ceva mai important și mai dureros în acea zi.”
Olga, Chișinău:
”La 7 aprilie am sesizat pentru prima dată dezinformarea în masă a populației prin intermediul TV, și anume a postului național Moldova1. Am fost la manifestații, am văzut ce s- întâmplat acolo, iar ajungând acasă, am văzut o știre care trata cu totul altfel cele întâmplate. Atunci mi-am zis că nu mai vreau să am o careva tangență cu mass-media din Republica Moldova.”
