Americanii nu au etichetat degeaba devalizările din sistemul bancar al Republicii Moldova drept „jaful secolului”. Proporţia furtului – amputarea a 15% din PIB – implică involuntar şi un fond de generoasă inspiraţie cinematografică.
Jaful bancar care a pus pe butuci economia Republicii Moldova a ajuins subiect de scenariu la Hollywood într-un serial science fiction, informează Deschide.md.
Este vorba despre seria „Limitless”. În sezonul al şaselea sezon al serialului plin de întorsături spectaculoase, un agent FBI îi cere eroului principal, Brian Sinclair, să verifice documentaţia cu trasnferurile bancare din Republica Moldova, în speranța că va găsi indiciile preţioase ce l-ar putea ajuta să înceapă investigația.
Dar „jaful secolului” nu a suscitat doar imaginaţia scenariştilor americani, ci a avut recent parte şi de o coincidenţă care trimite tot spre lumea filmului. Una dintre pistele banilor furaţi duce spre spre un apartament dintr-un ansamblu imobiliar din Scoţia, unde, la parter, activează o firmă-paravan care ar fi şters urma unei părţi din suma devalizată. Potrivit reporterilor BBC, care au dedicat recent o investigaţie subiectului, blocul respectiv, situat în Edinburgh, nu este doar o renumită poartă spre paradisurile fiscale din Oceanul Indian, ci este şi un adevărat simbol al istoriei cinematografice mondiale: clădirea apare în celebrul film „Trainspotting” al regizorului britanic Danny Boyle, după romanul cu acelaşi nume scris de Irvine Welsh.