După ce marți l-a felicitat pe șeful de stat al Rusiei, Vladimir Putin, cu prilejul Zilei Naționale a Rusiei, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, și-a îndreptat atenția asupra Bucureștiului. Miercuri, Dodon i-a transmis președintelui Klaus Iohannis, un mesaj de felicitare cu ocazia zilei sale de naștere.
Dodon a amintit în mesajul său despre parteneriatul dintre România și Republica Moldova și obiectivele comune.
Redăm mesajul integral al președintelui socialist:
EXCELENȚĂ,
Cu prilejul zilei Dumneavoastră de naștere, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai sincere felicitări, împreună cu alese urări de bine.
Aniversarea pe care o marcați este o ocazie specială pentru a-mi exprima convingerea că parteneriatul existent între Republica Moldova și România va cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare dinamică continuă, fortificîndu-se în spiritul reciprocității, în beneficiul popoarelor noastre.
De asemenea, doresc să remarc disponibilitatea țării mele pentru consolidarea pe mai departe a relațiilor dintre ambele state, care au la bază afinitățile culturale, lingvistice și istorice, precum și pentru aprofundarea dialogului bilateral constructiv, axat pe diplomație, întru realizarea plenară a obiectivelor comune.
Reiterînd felicitările, alături de urările de sănătate deplină, bucurii, viață lungă și mult spor în activitatea Dumneavoastră de înaltă responsabilitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurările distinsei mele considerații.”
În octombrie 2017, președintele Republicii Moldova Igor Dodon i-a transmis prin intermediul ambasadorului României la Chișinău Daniel Ioniță o scrisoare oficială președintelui României, Klaus Iohannis, cu invitaţia de a efectua o vizită în Republica Moldova. Iohannis a evitat să îi răspundă la invitație, precizând că va transmite un răspuns „in due time” (la timpul potrivit).