Mai mulți politicieni și partide politice de la Chișinău au taxat dur declarațiile lui Aureliu Ciocoi, ministrului de Externe de la Chișinău, potrivit cărora armata rusă din regiunea transnistreană a intervenit în războiul din 1992 pentru a opri agresiunea de la Nistru.
Mișcarea Politică UNIREA a condamnat declarația halucinantă a lui Aureliu Ciocoi și a solicitat demisia sa din funcția de ministru de Externe. „Mișcarea Politică UNIREA cere demisia lui Ciocoi pentru incompatibilitate cu funcția pe care o deține, după asemenea declarații. Ciocoi a vorbit în calitate de vasal al Federației Ruse și un promotor al politicii imperialiste al Federației Ruse în R. Moldova , ce constă în declanșarea conflictelor pe teritorii străine pentru „apărarea” păcii”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, anume armata Federației Ruse a fost cea care a declanșat acest război prin atacurile asupra posturilor de poliție moldovenești, iar trupele de ocupație ale armatei rusești staționează ilegal din 1992 pe teritoriul de est al R. Moldova, chiar dacă, în 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia și-a asumat prin semnătură angajamentul de a-și retrage, până în 2001, întregul arsenal de arme și muniții din R. Moldova, fapt confirmat si prin rezoluția ONU din 22 iunie 2018.
Mișcarea Politică Unirea mai speră că această declarație iresponsabilă a lui Ciocoi, care nu reflectă adevărul, este doar strict opinia sa personală, și nicidecum o poziție oficială a autorității pe care o conduce.
Doina Gherman, deputat PAS, consideră că declarațiile ministrului Ciocoi precum că Rusia a fost „un sol de pace cu năframă-n vârf de băț” sunt o palmă dată tuturor cetățenilor R. Moldova care cunosc adevărul istoric.
„Rusia e marele pacificator care a intervenit în Războiul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”?! Am ajuns să o citesc și pe asta!. Este o lipsă absolută de respect față de participanții la acest război care țin minte bine cum s-a întâmplat totul! Ministrul de Externe ar trebui să fie o persoană care face declarații responsabile și adevărate. Or propaganda de partid, manipularea opiniei publice, și distorsionarea adevărului istoric sunt inadmisibile! Rușine! Plecați!”, a mai adăugat Doina Gherman.
Octavian Țîcu, președintele PUN, a menționat că „DECLARAȚIA DE CIOCOI” aparține unui ministru care nu-i mai breaz decât au fost predecesorii săi.
„Miniștrii noștri de externe parca-s trași la xerox. De la agentul MGIMOist Leancă, la expertul în „războaie civile” Nicu Popescu, agent moscovit cu alură occidentală. Actualul ministru nu-i mai breaz. Întrebat ce-a fost la Nistru în 1992, s-a bâlbâit până a zis că armata rusă, de fapt, a intervenit pentru a opri vărsările de sânge și a aplanat conflictul. Poate din acest considerent a fost preluat de mașina Ambasadei Ruse de la Washington, în momentul când a venit să exercite funcția de ambasador al RM în SUA?”, se întreabă Țîcu.
La rândul său, Ana Guțu, secretarul de stat al Departamentului Guvernului României pentru Relația cu Republica Moldova, a calificat declarația lui Ciocoi drept „deocheate și sfidătoare”.
„Dacă e să stăm și să ne amintim detalii din istoria recentă a guvernelor de pe Bâc – vom constata că niciun premier, niciun ministru, de la 1991 încoace nu a declarat cu subiect și predicat: în 1992 a avut loc un conflict armat/agresiune declanșată de Rusia împotriva Republicii Moldova, cu scopul de a instala pentru o perioada nedeterminată armată și muniții rusești, rupând din teritoriul RM fâșia din stânga Nistrului. Astfel, azi la Nistru zac 22 mii de tone de armament rusesc, apt de a fi pus în funcțiune. Mai mult, forțele zise „pacificatoare” rusești nu fac decât să umilească populația băștinașă riverană, care circulă cu regularitate pe ambele maluri ale Nistrului. Traversarea Nistrului de către populația civilă a Republicii Moldova e o adevărată calamitate administrativă. Separatiștii își fac mendrele, profitând de cedările Chișinăului: recunoașterea necondiționată a diplomelor universitare, plăcuțele zise „neutre” pentru autoturisme înregistrate în zona separatistă cu drept de circulație în UE. Ce mai urmează? Poate știe Dodon? Că Ciocoi nu e de capul lui. Câtă trădare! Ce trădători!”, a afirmat Ana Guțu.
Amintim că astăzi, Aureliu Ciocoi, ministrul de Externe de la Chișinău, a declarat că Rusia a oprit războiul de la Nistru în 1992