Prima tranșă a ajutorului financiar din partea Uniunii Europene ar putea veni abia la toamnă în Republica Moldova, a comunicat secretarul de stat în cadrul MAEIE, Tatiana Molcean, în timpul dezbaterilor publice la IPN „Integrarea europeană a Republicii Moldova – mit sau realitate?”.
Prima tranșă, prevăzută de noul program de cooperare bilaterală, va constitui 50 de milioane de euro și va fi dată sub formă de credit foarte avantajos, a menționat sursa citată.
Cea de-a doua tranșă, în valoare de încă 50 de milioane de euro, este conectată la anumite condiții. Potrivit secretarului de stat în cadrul MAEIE, acestea „se referă la sfera justiției, perfecționarea în continuare a sistemului de achiziții de stat, în special, în sănătatea publică, a Codului vamal, precum și de măsurile menite să stimuleze procesul de declarare a averii, care trebuie să reflecte adevărata valoare a activelor”.
Noul program de susținere financiară al Uniunii Europene își propune să sprijine R. Moldova și alte state pe timp de pandemie.
Dezbaterile publice „Integrarea europeană a Republicii Moldova – mit sau realitate?” au avut loc la Agenția de știri IPN în cadrul proiectului „Depășirea stereotipurilor privind integrarea europeană prin comunicare”, care se derulează cu sprijinul Fundației Hanns Seidel.