Curtea Constituțională a anunțat că, în ședința din 21 ianuarie 2021, urmează să examineze sesizările care vizează Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Autorii sesizărilor sunt deputatul Octavian Țîcu, dar și deputații Dinu Plîngău și Maria Ciobanu. Cei trei parlamentari contestă Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Ședința Curții Constituționale va avea loc cu începere de la ora 10:00, iar în sală vor avea acces doar persoanele invitate. Totuși, reprezentanții mass-media și persoanele interesate vor putea urmări ședința în direct, accesând pagina web a Curții sau site-ul www.privesc.eu
Amintim că pe 16 decembrie 2020, deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat un șir de alte legi controversate printre care proiectul de lege care prevede acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică limbii ruse și folosirea acesteia pe teritoriul R. Moldova la același nivel cu limba română.
Înainte de a fi votat în Parlament, respectivul proiect de lege elaborat de un grup de deputați socialiști a fost dur criticat și de experții CNA. Ei au atenționat că această inițiativă este un pericol iminent la adresa orânduirii sociale și bazele statalității Republicii Moldova, dar și că ar putea duce la conflicte între etnii, iar implementarea ei implică resurse financiare suplimentare considerabile din bugetul de stat.