Patru jandarmi din România care au participat la operaţiuni militare în Afghanistan şi Kosovo au venit la Chişinău pentru a împărtăşi din experienţa lor carabinierilor din Republica Moldova. Aceştia sunt instruiţi pentru a asigura eficient ordinea publică, inclusiv în zona de frontieră, dar şi pentru intervenţii în acţiuni antiteroriste, scrie TVR Moldova.
La programul de pregătire participă aproape 80 de carabinieri din Republica Moldova. Printre ei şi câţiva ofiţeri ai Batalionul cu Destinaţie Specială „SCORPION”. După instrucţie, s-au făcut simulări ale unei intervenţii alături de colegii din România.
„Pe partea data e destinată mai mult echipelor de intervenţie, extragerea unor persoane din mijloace auto, atunci când există indicii temeinice că acestea au săvârşit fapte care contravin legilor în vigoare şi modul de acţiune, cum se extrage persoana din mijlocul de transport”, a declarat plt. adj. George Bratu din Jandarmeria Galați, despre instruirea pe care o fac la Chișinău.
Igor, comandat de pluton al Inspectoratului General de Carabinieri din Chișinău a subliniat că colegii lor din România sunt niște profesioniști de la care au ce învăța.
„Pot să spun că sunt unele elemente noi, care noi ca structură de forţă le vom prelua şi vom încerca să le adaptăm condiţiilor noastre de lucru. Pot să spun că sunt nişte profesionişti şi ai ce învăţa de la ei”, a subliniat tânărul.
Înainte de practică, carabinierii au avut lecţii teoretice. Jandarmii din România au explicat cât de important este dialogul în meseria pe care o fac.
Programul de pregătire a carabinierilor din Republica Moldova va dura 18 luni, timp în care carabinierii vor studia legislaţia privind migraţia, dar şi modul în care urmează să fie asigurată ordinea publică în zona de frontieră.
„La finalul proiectului vom desfăşura un exerciţiu comun România-Republica Moldova, pe teritoriul României, care va implica un aflux masiv de migranţi la frontiera de est a Uniunii Europene şi modalitatea de intervenţie a celor două structuri de tip jandarmerie, atât din România cât şi din Republica Moldova”, a precizat It. Cătălin Mircea Bădin din cadrul Jandarmeirie Galați.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi şi Inspectoratul general de Carabinieri sunt responsabile de asigurarea ordinii publice în zona de frontieră a României şi Republicii Moldova, pentru a preveni ameninţările cu impact transfrontalier.