Despre soarta limbii române în Basarabia Istorică, cu Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”
Domnule Popescu, ce părere aveți despre legea privind politica lingvistică adoptată recent în Ucraina?
În principiu este un act normativ modern, care pune în aplicare câteva angajamente asumate de Ucraina, în calitate de stat cu aspiraţii oficiale de integrare europeană. Totuşi încă este prematur să vorbim despre modalităţile şi mecanismele, adesea complexe şi costisitoare, de punere în aplicare a noii legi.
În calitatea Dvs. de reprezentant al unei minorități entice din Ucraina, credeți că societatea ucraineană avea nevoie de această lege sau face parte din scenariul electoral al Partidului Regiunilor?
Societatea ucraineană este una destul de divizată, din punctul de vedere al viziunilor din teritoriu asupra mai multor aspecte, inclusiv istorice şi geopolitice, de constituire a tânărului stat ucrainean, precum şi la nivel de conştiiţă naţională a populaţiei ţării, care, asemeni mai multor state post-sovietice, este constituită dintr-o considerabilă societate polietnică. Până la adoptarea noii legi, în Ucraina funcţiona actul normativ din 1989: „Legea privind limbile în RSS Ucraineană”, cu vădite lacune mai ales în ce priveşte modalităţile de transpunere a dispoziţiilor legale în viaţă. Din punctul meu de vedere, în calitate de reprezentant al minorităţii naţionale române, noua lege va fi inutilă dacă prin „modificările şi îmbunătăţirile” care urmează să fie aduse în următoarele luni, nu va fi garantată îndeplinirea anumitor dispoziţii exprese din acest act. Referitor la scenariul electoral – de adoptarea de către parlament şi semnarea legii de către preşedinte în campania electorală prezentă, profită ambele tabere – atât partidele naţionaliste ucrainene, cât şi cele aflate la putere, în egală măsură. În orice caz, pe acest subiect au mizat ambele tabere, pentru activizarea propriului electorat.
Regiunea Odesa a fost prima care a oficializat limba rusă la nivel regional. Cum ați descrie utilizarea limbii ruse până în prezent în regiune și după oficializarea ei?
Vorbim de majoritatea teritoriului actualei regiuni Odesa, care cuprinde în prezent sudul Basarabiei Istorice şi Transnistria „ucraineană”, până în apropiere de Bugul de Sud. În acest areal s-a instituit preponderent limba de circulaţie rusă, şi mai puţin limba ucraineană. Excepţie face Basarabia Istorică, în care încă mai avem raioanele de pe malul stâng al Dunării – Reni, Ismail, Chilia, Tatarbunar şi Sărata – cu importantă comunitate românofonă, unde, pe acelaşi nivel cu rusa este vorbită limba română. În raionul Bolgrad, vorbitorii de limbă bulgară sunt peste 80% din populaţie. Asta în ceea ce priveşte limba vorbită. Mult mai prost stau lucrurile atunci când vorbim de dreptul la învăţământ în limba maternă, la identitate culturală, de pleiada de drepturi înscrise atât în legea veche cât şi în cea nouă, în ce priveşte corespondenţa, actele, denumirile şi toponimele oficiale, mass-media în limba noastră, în calitate de popor băştinaş. Comunitatea rusă, în toate aceste domenii, a avut desigur de pătimit în ultimii ani, mai ales după ce a început ucrainizarea treptată şi sigură a instituţiilor de învăţământ, începând de la grădiniţele de copii şi terminând cu marile centre universitare din Odesa. Cât despre noi – nici nu am avut, după al doilea război mondial, aceleaşi facilităţi ca și ruşii.
Ce impact are această lege asupra românilor din regiune?
Comunităţile româneşti din regiunea Odesa au rămas, cu părere de rău, nişte enclave latine în marea slavă, fiind reprezentate de câteva zeci de sate dispersate prin stepa Bugeacului. „Moldovenii”, cum îşi spun majoritatea românilor de pe aici, nu sunt foarte bine organizaţi din punct de vedere al reprezentării şi activităţilor din societatea civilă naţională. În mare majoritate, lumea se bucură de facilităţile oferite limbii ruse, întrucât populaţia adultă cunoaşte această limbă, fără de care nu aveai viitor în colosul sovietic. În afară de tineri, care învaţă (în) limba ucraineană de vreo 15 ani de zile, românii vârstnici nu cunosc limba de stat. Cu părere de rău, şi probabil nu întâmplător, nu este destul de mediatizat faptul că în urma adoptării noii legi, inclusiv limbii române, sub formula oficială de „moldovenească”, i-ar reveni drepturi egale cu limba rusă.
Ce părere are societatea civilă românofonă despre această lege?
Urmează să constatăm poziţia societăţii civile românofone în ce priveşte punerea în aplicarea dispoziţiilor legii la nivel de raioane, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil, până la finele lunii august. Menţionăm că la nivelul regiunii Odesa nu se pune problema unei a treia limbi oficiale, în afară de limba de stat şi limba rusă. Limbile altor popoare convieţuitoare nu ating pragul de 10%, necesar pentru înaintarea demersurilor în acest sens. Celelalte naţionalităţi, printre care şi românii/moldovenii, au opţiunea nivelului raional sau local de circulaţie a limbii materne, cu valoare de limbă de circulaţie regională.
Care este numărul românilor din regiunea Odesa?
La recensământul din 2001, identitatea română şi-au asumat-o 724 pesoane (0,029%), pe când „moldoveni”s-au declarat 123.800 de persoane (5%).
Intenționați să pledați pentru ca și limba română să obțină statutul de limbă oficială?
Cu siguranţă, vom pleda, în raioanele şi localităţile care îndeplinesc cele 10% stabilite de lege, însă problema constă în altceva. Şi anume – dacă autorităţile şi populaţia românofonă din zona respectivă vor insista pe glotonimul de „limbă moldovenească”, nu avem decât să ne conformăm şi să ne exprimăm dreptul moral la denumirea ştiinţifică de limbă română. În Ucraina, asemeni Republicii Moldova, denumirea limbii derivă de la denumirea oficială a naţionalităţii „moldoveneşti” – deci, „din punctul de vedere politic”, ca să-l citez pe Marian Lupu (președintele Parlamentului din Republica Moldova – n. red.). Din alt punct de vedere, ar fi să boicotăm instituirea limbii „moldoveneşti” în favoarea denumirii sale ştiinţifice de limbă română, ceea ce evident va da apă la moară „moldoveniştilor” şi „stataliştilor”, lucru care atrage imediat de partea acestora din urmă simpatia autorităţilor ucrainene. Astfel, din punctul de vedere al instrumentelor legale existente în Ucraina, suntem prinşi într-un meci, din care cu scor egal putem ieşi doar militând pentru respectarea prevederilor legale, chiar şi cu denumire „politizată” a limbii noastre. Fiindcă, într-un final – mai important e ca tânăra generaţie să aibă acces la informaţie, să poată învăţa în limba străbunilor, să beneficieze efectiv de facilităţile normelor europene în materia minorităţilor naţionale, pentru a deveni cetăţeni conştienţi, capabili peste timp să-şi asume benevol şi nesiliţi de nimeni identitatea naţională şi apartenenţa la neamul basarabean al poporului român.
Sunteți membru al Consiliului reprezentanţilor societăţilor naţional-culturale din Odesa. Cum este abordat subiectul în acest organ consultativ? Ce intenții au alte etnii din regiune (bulgarii, găgăuzii, inclusiv „moldovenii”)?
O dezbatere în acest sens este sistematic evitată în cadrul acestui consiliu, autorităţile de la Odesa punând în permanenţă accent pe faptul că în regiune ar trăi peste 133 de naţionalităţi (multe dintre ele, probabil, reprezentate de câte un individ). Niciodată, nimeni nu a vorbit despre populaţia românească din Sudul Basarabiei ca fiind unicul popor băştinaş din zonă. Până şi reprezentanţii asociaţiilor moldoveneşti se identifica drept „diasporă” moldovenească în regiunea Odesa.
(Va continua)
Un interviu realizat de Tatiana Bernevec pentru InfoPrut
