„The Twilight Zone” („Zona Crepusculară”) este numele unui celebru serial american din anii ’60 creat de Rod Sterling, în care diverse personaje trec prin diverse experienţe la limita paranormalului. Aeroportul Internaţional din Chişinău nu este captiv într-o bulă paranormală, dar are ingredientele evenimenţiale şi antropologice necesare pentru o zonă crepusculară a întâmplărilor cu savoare literară, impregnate de multe ori şi de atmosfera unui absurd beckettian.
11 februarie 2015: un politician rus pe nume Serghei Baburin, care are interdicţie de intrare în Republica Moldova, se afla în drum spre o conferinţă programată astăzi la Tiraspol. Rusul a coborât la Chişinău. Autorităţile l-au reţinut. Până aici, logica interdicţiei lucra la capacitate maximă. Apoi logica interdicţie s-a defectat. La Chişinău au început să sune furioase telefoanele. Ambasada Rusiei din Republica Moldova şi separatiştii din regiunea transnistreană ieşiseră la pressing, tunând probabil ameninţări în difuzoare. Urmarea: cât ai zice „Să trăiţi, tovarăşe!”, autorităţile de Chişinău i-au ridicat interdicţia lui Baburin, iar politicianul rus şi-a văzut nestingherit de drum spre Tiraspol.
Decembrie 2014: protagonist – Evgheni Şevciuk. Gerul din capitală i-a jucat feste karmei liderului separatist. Însoţit de agenţii KGB de la Tiraspol, pantofii lui Şevciuk nu au anticipat ce avea să urmeze la contactul cu pragul acoperit de polei al sălii VIP din Aeroportul Chişinău: alunecând ca pe-o coajă de banană, căpetenia separatiştilor transnistreni a fost la un pas de-a se prăbuşi spectaculos, fiind salvat la milimetru din jenanta situaţie de kaghebiştii care îl acompaniau cu pompă papală. Efect al blestemelor din noiembrie 2014? În noiembrie, într-un aer sufocat de nervi şi urlete, în jur de douăzeci de veterani ai războiului de pe Nistru îl aşteptaseră pe Evgheni Şevciuk în Aeroport ca să-l facă, vorba poetului, monument de vânătăi. Din încăierarea izbucnită atunci între veterani, gărzile de corp ale lui Şevciuk şi forţele de securitate ale Aeroportului, liderul separatist a fost dus la avion prin ieşirea de serviciu.
Un alt client fidel al evenimentelor de zonă crepusculară din Aeroport a fost şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin. În august 2014, Rogozin avea programată o întâlnire la Chişinău cu ministrul de atunci al Economiei, Adrian Candu. Vicepremierul rus venea însoţit de reprezentanţi ai Serviciului Fitosanitar, Ministerului Economiei, Serviciului Vamal, dar şi ai Ministerului Culturii de la Moscova. Ulterior, aceștia urmau să se deplaseze la Tiraspol, pentru marcarea a 74 de ani de la eliberarea de sub fascism. Liberalii de la Chişinău aveau însă un plan de întâmpinare. Nemulţumiţi că autorităţile îi permiteau lui Rogozin să intre ca în propria sufragerie în Republica Moldova, deşi vicepremierul rus s-a dovedit a fi de nenumărate ori un veritabil tonomat de declaraţii împotriva statului, un vitriolant suporter al separatismului, implicându-se constant în chestiunile interne ale republicii şi insultând cetăţenii prin declaraţii arogante, tinerii din PL se gândiseră să îi ofere lui Dmitri Rogozin un tratament pe măsură. Liberalii anunţaseră într-un comunicat de presă că aveau să-l aştepte pe Rogozin cu struguri (referire la embargoul rus impus Republicii Moldova), pistoale de jucărie (simbol al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei) şi votcă, antagonic tradiţiei româneşti de a oferi musafirilor pâine şi sare. Însă momentul antologic avusese loc cu câteva luni mai devreme, în mai, când Rogozin, aflându-se la bordul unui avion care se deplasa Tiraspol spre Rusia, a fost întors din drum şi a aterizat pe Aeroportul din Chişinău. Vicepremierul rus trebuia să se întoarcă la Moscova cu listele de semnături ale persoanelor care susţineau alipirea regiunii transnistrene de Rusia, peste 185.000 de semnături. Autoritățile de la Chişinău i-au confiscat din avion aproximativ 30.000 de semnături, Rogozin reuşind să se întoarcă în Rusia doar cu 155.000 de semnături.
În geopolitică, principiul dreptăţii istorice se manifestă rar, dar uneori, în geopolitică, întâmplările vieţii de zi cu zi, favorizate de ideea de destin, sunt mai puternice decât aspectul dreptăţii istorice. De aceea, se poate afirma că Aeroportul din Chişinău nu e doar un loc de unde decolează şi unde aterizează avioane, ci şi un loc în care statutul geopolitic defavorizat pare a se răzbuna prin mici evenimente de iritabilitate politică.
