Datoria societății pe acțiuni Moldovagaz, principalul distribuitor de gaze naturale din Republica Moldova, către compania rusă Gazprom creşte galopant de la lună la lună.
În prezent, volumul datoriei se apropie de 6,2 miliarde de dolari. Mai exact, la paritate cu Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova, informează Mold-Street.
Defalcată, datoria arată în felul următor: 800 de milioane de dolari sunt ale Chișinăului, iar restul de 5,4 miliarde de dolari sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană.
Pe primele şase luni ale acestui an, datoria Moldovagaz faţă de Gazprom s-a majorat cu peste 300 de milioane de dolari, potrivit sursei citate.
Din datele făcute publice de Gazprom reiese că Republica Moldova cumpără gaz la un preț cu aproape 13% mai mare decât statele din Uniunea Europeană și cu 44% mai scump decât statele din CSI.