Dacă la Chișinău nu va mai exista o coaliție pro-europeană, Republica Moldova poate să îşi ia adio de la ajutorul de 150 de milioane de euro din partea României, consideră George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012.
„Așa cum era de așteptat, «crîșa» politică moldovenească se ceartă iarăși pe împărțirea funcțiilor și banilor. Nu mai sunt destui bani și vor să rămână singuri la masa bucatelor. În aceste condiții, fără o coaliție proeuropeană la putere, cele 150 de milioane de euro din partea României nu vor mai veni”, notează liderul unionist într-un editorial publicat pe Timpul.md.
George Simion scrie că, în cazul unor alegeri anticipate, în absenţa unui partid unionist „care să câștige suficiente voturi pentru o majoritate de parlamentari care vor vota Unirea”, rămâne o singură întrebare: „CE FACEM?”.
„În ultimii ani, ideea Unirii, de sorginte civică, a crescut enorm în Republica Moldova. De la mitinguri care au reunit zeci de mii de oameni anul acesta la măsurile guvernamentale din ce în ce mai pronunțate în direcția viitoarei Uniri, vedem că s-a mișcat carul din loc. Chiar și unii ruși, antiromâni convinși până ieri, au ajuns să întrebe când va avea loc Unirea. În aceste condiții, noul război vizibil dintre Plahotniuc și Filat poate părea o tragedie în contextul în care în perioade de acalmie politică putem promova mai departe idealul nostru sfânt. Dar, nu trebuie să uităm că, indiferent cine ar veni la putere, mortul de la groapă nu-l mai întorci. Dacă se va forma o coaliție de stânga, dacă se produc alegeri anticipate, dacă ajunge să conducă Dodon în condițiile în care nu mai sunt bani de salarii și pensii, tot acolo se va ajunge și nu noi suntem cei care avem ceva de pierdut. În plus, noi, daco-latinii, valahii și moldovenii, românii, spuneți cum vreți, întotdeauna performăm cel mai bine în situații de criză și ne unim abia în al 12-lea ceas”, argumentează liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012.
Citiți aici materialul integral.