Intervenţii dintre cele mai surprinzătoare în contul fostului lider liberal-democrat Vlad Filat, arestat preventive pentru 30 de zile.
Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove cheamă instituțiile statului să îl pe Filat în arest la domiciliu, se arată într-un apel publicat pe siteul oficial al Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.
ÎPS Vladimir își motivează cererea prin actele de caritate pe care le-a făcut Vlad Filat, ajutând bisericile și mănăstirile din Republica Moldova.
“Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova persoana Domniei Sale este asociată cu o serie de activități de ctitorire și binefacere de care s-au bucurat de-a lungul timpului așezăminte monahale, parohii, dar și numeroși slujitori și credincioși care, în momentele de grea încercare ale vieții lor, au găsit un sprijin de nădejde anume în cumsecădenia și bunăvoința Domnului Filat. Cunoscând nenumăratele acte de caritate ale Domniei Sale, avem certitudinea că acestea au fost înfăptuite din cele mai sincere și mai creștinești porniri, ceea ce ne face să fim siguri de onestitatea Sa, dovedită și încercată în timp”, se arată în îndemnul lansat de Mitropolit.
“Lansăm un apel către toate instituțiile competente ale statului, implicate în cercetarea învinuirilor aduse Domnului Vlad Filat, pentru a îngădui aflarea Domniei Sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în nici un fel desfășurarea anchetei și va permite aflarea unui tată și a unui soț alături de copilul și soția Sa, în această perioadă de serioase încercări pentru familie și pentru apropiați”, se mai precizează în apelul lui ÎPS Vladimir.
Procurorul CNA Adriana Bețișor a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că procurorii sunt în proces de punere a sechestrului pe averea lui Vlad Filat.
Totodată, CNA a anunțat că în urma perchezițiilor la domiciliul lui Vlad Filat au fost descoperite înscrisuri secrete și că acestea proveneau de la mai multe instituții ale statului.
Potrivit procurorului anticorupție, deputatul ar fi filat mai multe persoane printre care și politicieni.
„Am depistat la domiciliu acte care atestă o legătură incontestabilă asupra cazului pe care il investigăm. Sunt acte care indică companii si persoane cheie care au intrat în această schema infracţională. Un aspect foarte ciudat a fost să fie depistate acte secrete de la diferite persoane. Nu dau nume pentru că nu am dreptul. Şi alte note informative ce ţin de protestele ce sunt în centrul Chișinăului, care rezultă filajul unor poloticieni”, a spus Adriana Bețișor.
Fostul premier a fost reținut joi în izolatorul CNA pentru 72 de ore, imediat după ce majoritatea deputaților din Parlament s-au pronunțat pentru ridicarea imunității acestuia.
Procuratura Generală îl acuză pe Filat de implicarea în fraudele bancare de la Banca de Economii a Moldovei. Vlad Filat este suspectat că ar fi girat din fotoliul de prim-ministru mai multe fraude, printre care – menţionează anchetatorii – şi privatizarea dubioasă de la Air Moldova, prin majorare de capital.
Fostul lider PLDM este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific în Federaţia Rusă, dar şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.
De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi mijloace băneşti în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat, să ia decizii şi să adopte acte normative necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor. Shor l-a denunțat pe Vlad Filat pe 12 octombrie, la două zile după ce fostul premier ar fi încasat din partea primarului de Orhei încă 20 de milioane de dolari, chiar la sediul PLDM.