Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale, a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
Decizia a fost luată acum câteva minute de Comisia Electorală Centrală de la Chișinău. Totodată, a fost înregistrat și simbolul electoral, fiind confirmat reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și persoana responsabilă de finanțe (trezorierul).
Se întâmplă după ce sâmbătă dimineață candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, a anunța că ar risca să fie exclus din cursa pentru prezidențiale. Ulterior, acesta ar fi fost la CEC pentru reverificarea listelor. „Așa cum anunțam ieri, am mers la CEC pentru a ne face dreptate în urma notei informative care mă descalifica din campania prezidențială. Am avut parte de deschiderea totală a CEC-ului pentru verificarea listelor şi procesarea semnăturilor considerate eronate. S-a lucrat până aproape de miezul nopții, timp în care s-au depistat numeroase lacune ale sistemului și greșeli umane la completarea listelor. Vă informez că am depășit 16 mii de semnături în 18 raioane, pe care, din lipsă de timp, le-am selectat pentru verificare”, a declarat Octavian Țîcu în această dimineață.
Amintim că într-o situație similară se află și Dorin Chirtoacă, reprezentantul Blocului Unirea, care, în seara zilei de 2 octombrie 2020, a specificat că autoritatea electorală ar putea respinge înregistrarea sa în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
În aceste momente, CEC examinează dacă-l va înregistra pe Dorin Chirtoacă în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.