„Limba română – unica stăpână!”. Astfel au comentat Dorin Chirtoacă și Valeriu Munteanu, reprezentanții Mișcării Politice Unirea, decizia Curții Constituționale, care vizează legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit liderului PL, astfel Curtea Constituțională a oprit dezmățul provocat de Dodon, Șor și Plahotniuc, în serviciul Rusiei. „Limba română rămâne a fi limba oficială a RM și limba de comunicare interetnica. În același timp, limbile ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară și celelalte vorbite pe teritoriul RM, urmează să aibă drepturile lor firești în cadrul unei societăți democratice”, a punctat Dorin Chirtoacă.
La rândul său, Valeriu Munteanu, președintele Uniunii Salvați Basarabia, a subliniat că toți cetățenii R. Moldova nu au nevoie de limba rusă pentru a se înțelege între ei. „Sunt absolut sigur că acest eșec lamentabil al lui Igor Dodon și a ortacilor săi (a se citi Moscova) de a forța limitele Constituției și de a dezbina și mai mult societatea pe acest subiect artificial, va constitui un mobil serios în abandonarea de către partidele pro-ruse din Republica Moldova (cele de azi și de mâine) a argumentului pe care l-au fluturat timp de 30 de ani, că avem nevoie de limba rusă pentru a ne înțelege între noi, cetățenii Republicii Moldova. Pentru comunicare și înțelegere avem limba română. Marele poet Grigore Vieru spunea: „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.” E timpul deja”, a comentat liderul USB.
Amintim că astăzi, Curtea Constituțională a admis sesizările depuse de deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu și a declarat neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Se întâmplă după ce pe 16 decembrie 2020, deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat un șir de legi controversate printre care proiectul de lege care prevede acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică limbii ruse și folosirea acesteia pe teritoriul R. Moldova la același nivel cu limba română.