Compania elveţiană Schoeni investeşte 1,5 milioane de euro în construcţia unei fabrici de prelucrare a legumelor şi fructelor, cu suprafaţa de două mii de metri pătraţi, în raionul Ştefan Vodă.
Pentru a construi fabrica pe teritoriul Republicii Moldova, Schoeni a înregistrat o întreprindere în Zona Economică Liberă (ZEL) Bălţi (subzona Ştefan Vodă).
„La prima etapă, la întreprinderea cu proces automatizat deplin au fost create 30 de locuri de muncă. Salariul mediu este de 12 mii de lei. Planul de afaceri presupune că, în primul an de activitate, volumul producţiei va însuma 18 mln de lei (circa un mln de dolari). În perspectivă mai îndelungată, este planificată extinderea capacităţilor şi suprafeţelor de producere până la zece mii de metri pătraţi, cu majorarea corespunzătoare a volumului investiţiilor şi a locurilor de muncă. Fiind rezident al Zonei Economice Libere ”Bălţi”, compania va exporta întreg volumul producţiei fabricate în Elveţia şi ţările Uniunii Europene”, notează ZEL Bălţi.
Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul Zonei economice libere, unicitatea noului rezident al ZEL Bălţi constă nu doar în faptul că este prima companie din Elveţia, ci şi că în zonă a venit un investitor dintr-un domeniu nou – prelucrarea producţiei agricole.
„Acest lucru înseamnă că producătorii agricoli din sudul Republicii Moldova vor avea un cumpărător de încredere, fiind siguri de comercializarea şi extinderea producţiei”, a estimat Marin Ciobanu.
Totodată, Vitalie Pintilie, administratorul întreprinderii elveţiene, a subliniat că este pentru prima dată în istoria de un secol a Schoeni Food când a decis să dezvolte fabricarea produselor alimentare din fructe şi legume în afara Elveţiei.
„Suntem bucuroşi că alegerea lor a fost Republica Moldova. Succesul proiectului din Ştefan Vodă va deveni o poartă pentru noi investitori din această ţară, asigurând locuri de muncă plătite decent, consolidarea economiei ţării şi creşterea nivelului de trai”, a spus Pintilie.
În prezent, în subzona ZEL Bălţi din Ştefan Vodă au loc lucrări de creare a reţelelor inginereşti, se pregăteşte platforma pentru construcţia fabricii. Inaugurarea acesteia este planificată pentru începutul următorului sezon agricol, în mai-iunie 2022. Întreprinderea va începe prelucrarea legumelor (varză, sfeclă, morcovi, cartofi, ceapă), a pomuşoarelor (zmeură, căpşune) şi a fructelor (mere, pere).