Republica Moldova va primi 564 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional, după ce s-a ajuns la un acord la nivel de experți cu privire la un nou program de reforme economice.
Programul, în valoare de 564 milioane de dolari SUA, va avea o durată de 40 de luni și va fi finanțat în baza Mecanismului extins de creditare și Mecanismului de finanțare extinsă.
„Un program aprobat cu FMI este un catalizator de noi finanțări din partea altor parteneri de dezvoltare, aduce încredere mai mare pentru investitori și oferă Guvernului o libertate mai mare în dezvoltarea programelor sociale, celor de suport economic și de infrastructură”, a declarat prim-ministrul Natalia Gavrilița, într-un briefing de presă alături de reprezentantul FMI în R. Moldova.
Prioritățile noului acord se referă la combaterea corupției și consolidarea statului de drept. Potrivit șefei Cabinetului de miniștri, pe termen scurt, politica bugetar-fiscală va fi concentrată spre atenuarea impactului pandemiei de COVID-19 și a crizei curente din sectorul energetic.
În același timp, vor fi finanțate în continuare programele deja lansate de guvernarea de la Chișinău, inclusiv creșterea pensiilor și a indemnizațiilor, subvenționarea salariilor pentru menținerea locurilor de muncă și compensarea pentru activitate economică redusă. Totodată, vor fi finanțate și programe noi de compensare a gospodăriilor casnice și a agenților economici pentru creșterea prețului la energie. Guvernul va continua să lucreze asupra îmbunătățirii sistemului de salarizare, inclusiv la creșterea salariilor în sectorul public.
Pe termen mediu, eforturile Executivului vor fi concentrate pe asigurarea de investiții în infrastructură – drumuri, sisteme de apă și canalizare, interconexiuni energetice și eficiență energetică – și pe programe de îmbunătățire a mediului de afaceri, a serviciilor de educație și sănătate.
Aprobarea Acordului de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi este preconizată pentru luna decembrie a acestui an.