Delegația Republicii Moldova la Bruxelles, condusă de prim-ministrul Natalia Gavrilița, a participat la o întâlnire de nivel înalt în cadrul căreia a fost abordată în detalii problema securității energetice la nivel global și, în mod special, la nivel local.
În aceeași ordine de idei, a fost precizat faptul că Republica Moldova apreciază mult lansarea dialogului energetic de nivel înalt cu Uniunea Europeană, lucru care va ajuta la evitarea pe viitor a crizelor în sectorul energetic, dar și la identificarea nevoilor de asistență și de consolidare a capacităților R. Moldova de aprovizionare cu gaze naturale.
Astfel, Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, a subliniat, în discursul adresat oficialilor europeni, că integrarea R. Moldova pe piața energetică este o preocupare majoră a guvernării.
„Suntem recunoscători pentru susținerea oferită în mod constant Republicii Moldova în promovarea independenței și securității energetice. E adevărat că dependența ridicată de importurile de gaze și de energie electrică are drept consecință un nivel scăzut de securitate a aprovizionării, plasând țara noastră printre cele mai vulnerabile din lume. Iată de ce, eforturile Cabinetului de miniștri pe care-l conduc sunt focusate pe diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și reformele necesare pentru integrarea Republicii Moldova pe piața europeană de energie. Suntem pentru relații de colaborare în sfera energiei predictibile atât cu partenerii noștri din est, cât și cu cei din vest”, a punctat Natalia Gavrilița.
Amintim că Republica Moldova a solicitat acum două săptămâni ajutor țărilor Uniunii Europene după ce gigantul rus Gazprom și-a redus livrările. Aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova a scăzut cu aproximativ o treime, în timp ce prețurile au crescut de la 550 de dolari la o mie de metri cubi luna trecută la 790 de dolari luna aceasta, de aproape cinci ori mai mult decât media plătită anul trecut.
Astfel, miercuri, 27 octombrie, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat că UE va acorda un sprijin financiar de 60 de milioane de euro pentru ca Republica Moldova să facă față problemei aprovizionării cu gaze.
Totodată, astăzi, Josep Borrell, șeful diplomației europene, a dat asigurări că UE va acționa simultan pe toate fronturile și cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a sprijini R. Moldova.