Aşadar, R. Moldova va intra în UE în 2030, dacă vor exista atunci moldovenii şi UE. Şi dacă, bineînţeles, va exista şi R. Moldova. Faptul, probat de atâţia ani, că cititorii noştri sunt oameni deştepţi mă scuteşte de obligaţia de a despica firul în patru. Aş îndrăzni să solicit pe câteva minute atenţia cititorului asupra unui subiect legat de chestiunea aderării R. Moldova la UE, care s-a discutat mai puţin sau chiar deloc în presa noastră.
S-o pornim, cum spun bătrânii noştri de la ţară, ab initio sau ab ovo, adică de la origini. Moise şi-a purtat poporul prin pustiu timp de 40 de ani, până au murit toţi cei născuţi în robie, în Egipt, şi care aveau mentalitate de robi. Legenda biblică pare să conţină mult adevăr în ea, fapt confirmat şi de destinul nostru, al moldovenilor. Ca şi evreii născuţi în robia Egiptului, şi noi, moldovenii născuţi în robia URSS, în măsură diferită, dar absolut toţi avem mentalitate de om sovietic, homo sovieticus, adică de rob socialist. Au trecut două decenii de la dispariţia URSS şi declararea Independenţei, dar noi, moldovenii născuţi în URSS, continuăm să avem mentalitate de rob şi să-i contaminăm cu mentalitatea noastră şi pe cei care s-au născut după 1990. Să nu ne mirăm, aşadar, de ce la tinerii născuţi după dispariţia URSS atestăm reflexe totalitariste şi psihologie de rob: aceste mentalităţi pot parţial să fie moştenite – nu ştiu, s-o demonstreze psihologii -, mă tem însă că în mare măsură ei sunt „infectaţi” de noi, generaţia robilor sovietici cu acte în regulă.
Am citit ieri o ştire despre aceea că Uniunea Europeană ar fi dispusă sa admită la sânul ei ţări precum Moldova doar peste vreo zece ani. Unii poate au oftat întristaţi, eu însă nu m-am emoţionat deloc, deoarece de mult timp e clar că lucrurile spre asta merg: ori moare împăratul, ori măgarul. Nefiind eurosceptic, într-un fel am răsuflat, totuşi, uşurat. Şi am să explic de ce.
Un diplomat european observa recent că „ţările din Est” doresc să aibă o perspectivă clară de a deveni state cu drepturi depline în comunitatea europeană, unele chiar presează să ajungă cât mai repede la acel statut”. Una din ţările care, în ultimul an, presează să ajungă cât mai repede în UE este R. Moldova. (În anii guvernării comuniste ea doar a mimat acest lucru.)
Voi spune un lucru care-i va scandaliza pe unii: lozinca integrării europene a R. Moldova este dovada lipsei de soluţii sociale şi politice interne ale guvernărilor de la Chişinău. Când o guvernare n-are minte şi imaginaţie să scape ţara de sărăcie, singurul lucru accesibil care-i stă la îndemână e să inventeze duşmani (interni şi externi) şi să declare că luptă pentru integrarea europeană. Comuniştii, de exemplu, în opt ani cât au guvernat Moldova au transformat-o în cea mai săracă ţară din Europa… sub care lozincă? Exact: sub lozinca integrării europene! Au inventat un duşman extern (România) şi au lansat sloganul eurointegrării. Noua guvernare (declarându-se oficial „Alianţa pentru Integrare Europeană”) încă nu a inventat un duşman extern, dar s-a avântat energic pe vectorul proeuropean, depune eforturi reale pentru integrarea europeană şi crede sincer că această minune se va întâmpla în câţiva ani. Un lucru nu observă actualii guvernanţi: am ajuns abia la jumătatea pustiului, mai avem nevoie de vreo 20 de ani până vom dispărea toţi cei născuţi în URSS şi care avem psihologie de robi. Cât suntem vii noi, robii sovietici născuţi în URSS, R. Moldova nu e „coaptă” pentru UE.
…Aici mă văd obligat să fac o pauză…explicativă. După ce vor citi alineatul de mai sus, unii cititori îmi vor sări în cap… Cum nu suntem „copţi”, cum să nu vină mama, cum să pice frunza, vorba poetului?! Dacă le-aş spune că o asemenea reacţie este tot una de origine totalitaristă vor sări şi mai tare… Să sară, de aia avem democraţie…
De ani de zile de când se vorbeşte despre integrarea europeană niciodată clasa noastră politică n-a discutat cu poporul cinstit, cu cărţile pe faţă, ce mâncare de peşte este această integrare şi ce trebuie să facă el, poporul, ca integrarea să se producă în cel mai scurt timp posibil. Această temă niciodată n-a fost subiect de campanie electorală. În campaniile electorale politicienii noştri preferă să mintă electoratul cu salarii de 500 de euro, ca în Europa, în loc să-i explice cum să câştige o mie de euro pe lună, ca în Europa, aici, la el acasă. În fiecare campanie electorală poporul este amăgit de către politicieni, iar aceştia azi constată cu mirare că acest popor e dezamăgit! Păi, cum altfel – dezamăgit este format de la amăgit!
Spuneam mai sus că R. Moldova ar putea fi invitată în UE doar peste vreo zece ani, dacă atunci vor exista UE, moldovenii şi R. Moldova. Există zeci de lucruri fundamentale care ne împiedică pe noi, moldovenii, să fim europeni în sensul deplin al cuvântului. Nu e vorba numai de mentalitatea sovietică de robi, drumurile proaste sau closetele din beţe de răsărită (floarea-soarelui) din fundul grădinii. Există încă atâtea „lucruri mărunte”, dar foarte importante. Astfel, noi încercăm să explicăm cauzele funcţionării proaste a acestui stat şi ale sărăciei acestei ţări prin corupţie, mafie, funcţionari neprofesionişti, lipsă de resurse energetice, aşezarea geografică nereuşită („în calea tuturor răutăţilor”), vecini agresivi şi şovini ş.a.m.d. Chiar şi campaniile electorale ale partidelor se construiesc pe aceste subiecte. Evident, toate acestea există. Politicienii noştri însă nu observă că răul principal trebuie căutat în altă parte, şi anume: în noi. Nu ţin minte ca vreun preşedinte al R. Moldova, vorbind despre integrarea europeană, să-i spună poporului (electoratului) că nu-i europeneşte să fumezi şi să scuipi în lift, să ronţăi în public răsărită (seminţe de floarea-soarelui) şi să scuipi cojile pe jos, să arunci gunoiul din curte în drum, să-i înfometezi pe bătrâni cu pensii mizere pentru a le putea apoi lua voturile, să faci foc cu tizic, din cauză că nu ai bani să plăteşti pentru gaz, să baţi un simplu cetăţean numai pentru că ar vrea să adreseze o întrebare fostului şef de stat, să-ţi laşi copiii pe drumuri, iar tu să mergi „la Italia” ca să faci bani pentru a schimba draperiile, să te încăpăţânezi să rămâi mancurt care nu ştie cine e şi ce limbă vorbeşte, să traversezi strada la culoarea roşie a semaforului, pe timp de criză economică să faci nunţi cu mesele încărcate cu câteva etaje de farfurii, să lucrezi puţin şi de mântuială, dar să pretinzi salarii ca în Europa, să pleci de la serviciu şi să nu stingi lumina, fiindcă „patronul plăteşte”, să eviţi să achiţi taxa în transportul public, să nu achiţi impozitele până la ultimul bănuţ, să te închini şi lui Dumnezeu, şi lui Lenin ş.a.m.d., ş.a.m.d. Toate acestea nu au nimic în comun cu spiritul european şi până nu scăpăm de ele nu avem ce căuta în Europa.
Iată, când aceste teme vor deveni în R. Moldova subiecte de campanie electorală, când aceste chestiuni se vor dezbate în presă, abia atunci vom putea spune că, în sfârşit, moldovenii se gândesc la modul serios să pornească spre UE.
Să revenim la începutul acestui articol. Aşadar, pentru scopul propus Moise a avut nevoie de 40 de ani. Pentru a se integra în Europa moldovenii au nevoie tot de 40 de ani. Douăzeci au trecut. Peste zece ani, în 2020, Europa ne va invita la negocieri, negocierile vor dura zece ani, astfel, peste douăzeci de ani vom accede în UE. Adică în 2030, cam după 40 de ani de la declararea Independenţei… Bineînţeles, cu condiţia ca să mai existe atunci UE, să mai existăm în istorie şi noi, moldovenii, şi să existe şi R. Moldova…
…că nu vedeţi cât e de schimbătoare lumea asta – of, lume, soro lume -, mai ales când eşti aşezat în calea tuturor răutăţilor, unde bat năprasnic vânturi geopolitice tot mai reci, atât de reci încât îngheaţă statalitatea moldovenească la foc slab de tizic… Cine ştie, aşadar, ce va fi cu noi, moldovenii, peste 20 de ani…
Sursa: Timpul
