Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, Daniela Misail-Nichitin, a avut astăzi, 23 mai, o ședință cu delegația Consiliului Europei, condusă de William Massolin, care se află într-o misiune de evaluare a nevoilor Republicii Moldova în domeniul migrației și azilului.
Scopul ședinței a constat în stabilirea modalităților de cooperare, identificarea necesităților în domeniul migrației și acordarea sprijinului domeniului de securitate în contextul fluxului migrațional, pe termen mediu și lung, pentru a facilita gestionarea crizei umanitare.
În cadrul întrunirii, secretarul de stat de la Chișinău a prezentat informații actualizate privind acțiunile întreprinse de către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, implicate în gestionarea fluxului de persoane strămutate din Ucraina, asigurarea securității și ordinii publice la nivelul local și regional, provocările întâmpinate, precum și necesitățile identificate.
„Apreciem faptul că ne oferiți o perspectivă pe termen mediu și lung. Această criză ne-a demonstrat că sunt operațiuni urgente, dar sunt și consecințe pe care noi le vom resimți încă mulți ani înainte. Programele pe care le elaborăm în Strategia de dezvoltare a MAI, cu certitudine, conțin și componenta pe termen mediu și lung. Acum ne vom concentra pe activități de instruire și consolidare a capacităților resurselor umane”, a conchis secretarul de stat al MAI de la Chișinău.
Astfel, au fost explorate și definite modalitățile concrete de asistență pe subiectul migrației sau care se conturează ca urmare a migrației, și anume: transfer de expertiză și capacitarea resurselor umane, dezvoltare de tehnologie, software, dotări pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, traficului ilicit de droguri, fortificarea mobilității și capacității de a reacționa mai rapid și eficient la toate solicitările populației de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Misiunea noastră are scopul de a evalua necesitățile pe care le aveți, în contextul măsurilor, activităților și evenimentelor realizate cu mulți alți parteneri de dezvoltare. Vrem să vedem unde ar fi cel mai oportun să utilizăm expertiza din partea Consiliului Europei, astfel încât să vă fie de ajutor. Vorbim despre un program mare și ambițios, care urmează să facă față necesităților la o scară mai largă”, a declarat șeful Biroului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin.
Concomitent, în contextul ședinței, s-a subliniat importanța eficientizării mecanismului de implementare a Convenției de la Istanbul, în materie de prevenire și protecție, în contextul crizei refugiaților, și a Convenției de la Lanzarote, privind riscurile utilizării internetului, în special pentru copiii care fac studii online, pentru asigurarea unui climat sigur în mediul digital.