România nu uită pentru niciun moment de frații de peste Prut, inclusiv la nivel european. Declarații în acest sens au fost făcute de europarlamentarul Nicolae Ștefănuță, care a mai remarcat că în pofida crizei sanitare, Uniunea Europeană este interesată de statele din vecinătatea apropiată, printre care se află și Republica Moldova.
„În această Uniune Europeană avem o mulțime de state care au trecut printr-o viață similară oamenilor din Republica Moldova. Au trecut prin ocupație sovietică dau alte astfel de fenomene și înțeleg ce înseamnă. Pentru noi, cu atât mai mult, că suntem români și considerăm că moldovenii sunt frații noștri, nu uităm niciun moment de frăția noastră și de importanța solidarității și apropierii cu UE. Eu sunt ardelean, știu că suntem cu toții o națiune și e foarte important ca oamenii de acolo să o ducă bine, să aibă drepturi ca și noi, cât posibil, să intre pe piața europeană. Și într-o bună zi să ne regăsim în familia europeană, în formula pe care o vor dori oamenii din Republica Moldova”, a declarat europarlamentarul pentru Radio Chișinău.
Totodată, Nicolae Ștefănuță a subliniat și importanța solidarității europene și apartenenței la UE, în special în aceste vremuri complicate.
„Trebuie să știți, că în momentul de față chiar în UE sunt anumite provocări în privința livrărilor de la companiile autorizate. Există anumite întârzieri, ceea ce va duce și la întârzieri pe partea de solidaritate. Dar eu am totuși încredere că odată ce vom intra în acel calendar cu vaccinurile de la Moderna și BiontechPffizer și vor fi suficiente, așa cum specifică contractul respectiv, solidaritatea nu va întârzia să apară. Le spun des românilor asta: Noi, România, suntem privilegiați să fim membri, altfel am fi într-o situație gravă în privința crizei pandemice, a vaccinului. Pentru că una e să negocieze blocul acesta mare, cu state puternice în el, solidar pentru toată lumea același preț și alta e să ne descurcăm noi, de capul nostru. E un mare privilegiu și le spun românilor acest lucru mereu. În momentul în care intrăm în linie dreaptă cu vaccinurile, eu și alții vom fi primii avocați ai Republicii Moldova și în acest sens”, a mai adăugat parlamentarul european.
Amintim că președintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, la 29 decembrie 2020, a anunțat că România va susține procesul de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor R. Moldova „prin furnizarea până la 200 de mii de doze de vaccin, dar și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare”.
În acest sens, o delegație a României a avut joi, 28 ianuarie 2021, la Chișinău, discuții cu autoritățile R. Moldova despre pașii de natură tehnică și juridică care trebuie parcurși, astfel încât donația României de vaccin anti-Covid-19 să poată fi livrată eficient și în cele mai bune condiții.