Chiar dacă nu poate fi vorba deocamdată de iminenţa unui conflict de proporţiile războiului separatist din estul Ucrianei, autorităţile de la Kiev vor avea în acest an o relaţie extrem de dificilă cu regiunea transnistreană şi nu-şi pot permite să se complacă într-o atitudine pasivă, se arată într-o analiză publicată pe European Leadership Network (ELN).
Acţiunile ruseşti din estul Ucrainei şi anexarea Crimeei au dus la o reevaluare a gradului de risc pe care îi implică regimul separatist de la Tiraspol, iar factorii de decizie politică de la Kiev au început să vadă regiunea transnistreană ca pe o poartă periculoasă pentru forţele ruse spre regiunea Odesa, pion vital al Ucrainei în bazinul Mării Negre. „Aceste îngrjiorări au luat proporţii atunci când Consiliul Suprem al Transnistriei a emis o cerere prin care regiunea să fie încorporată în Federaţia Rusă alături de Crimeea”, notează Thomas Frear, autorul analizei.
Una dintre ipotezele cele mai dezbătute este aceea că Moscova ar putea folosi regiunea transnistreană în amputarea pârghiilor de acţiune ale Kievului în zona Mării Negre pentru a crea o punte terestră între forţele militare ruse de pe teritoriul separatist al Republicii Moldova şi Crimeea. Pentru a forţa acest coridor în realizarea legăturii cu trupele din regiunea transnistreană, Rusia ar putea folosi „opţiunea pod-teren”, susţin analiştii centrului american Stratfor. În această logică de asalt, Moscova ar avea nevoie de efective militare ofensive cuprinse între 40.000 şi 60.000 de trupe care să forţeze o înaintare de 645 de kilometri. Astfel, într-o durată de 23-28 de zile, Rusia ar putea ocupa un teritoriu de peste 100.000 de kilometri pătraţi. Odată ocupat teritoriul, ar fi necesar un corp militar defensiv de 80.000-112.000 de militari pentru ca Moscova să-şi păstreze obiectivul cucerit.
Frica de o criză a refugiaţilor
Dar nici separatiştii de la Tiraspol ai lui Evgheni Şevciuk nu au motive să se legene în hamace. Dintr-o sumedenie de cauze. Economic, la această oră regiunea transnistreană târăşte targa pe uscat. Rusia, care garantează 75% din bugetul zonei, şi-a redus drastic asistenţa financiară, aruncând regiunea în criză economică dură. Scenariul conform căruia regiunea transnistreană ar putea să se reformateze economic este considerat de specialişti drept unul fantezist, din moment ce piaţa ei vitală de existenţă comercială – Rusia – e în cădere liberă pe fondul sancţiunilor occidentale. În plus, Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb semnate de Ucraina cu Uniunea Europeană vor spori capacitatea de a pune presiune economică pe Tiraspol, subliniază Frear. Regiunea transnistreană beneficiază, prin intermediul Republicii Moldova, de preferinţele comericale autonome ale UE, însă ezitările separatiştilor de a semna un acord de asociere cu Bruxelles-ul ar putea duce până la urmă la spargerea “bulei de oxigen” pe care regimul de la Tiraspol o are pe piaţa europeană, iar consecinţele se vor resimţi imediat în sectorul comerţului. Cu alte cuvinte, autorităţile transnistrene s-ar putea trezi într-o situaţie de izolare completă şi într-o sărăcie scăpată de sub control, iar “Mama Rusie” nu va fi acolo ca să le întindă platoul cu hrană energetică şi bugetară.
“Este, desigur, interesul Ucrainei să menţină o graniţă stabilă cu Transnistria. O prăbuşire a structurilor guvernamentale din regiune, ca urmare a unui colaps economic, ar provoca o criză a refugiaţilor care-i va face cu siguranţă viaţa grea Ucrainei, însoţită eventual şi de o proliferare regional a stocurilor de arme cu calibru mic din Transnistria. Opţiunile pentru a preveni un astfel de scenariu sunt limitate”, afirmă Thomas Frear.
Ezitările separatiştilor de la Tiraspol faţă de separatiştii din Ucraina
De asemenea, Frear spune că încorporarea regiunii transnistrene în stabilimentul statal al Republicii Moldova ar putea produce în mod inevitabil un stat “sclerotic şi greoi”.
Singura opţiune validă a Kievului, punctează Thomas Frear, este de a menţine “status quo-ul cu atenţie”, în timp ce se acomodează cu riscul mărit de ameninţare la adresa securităţii pe care îl impune acum regiunea transnistreană. “Politica pe termen lung trebuie să continue să se centreze pe cooperarea cu Guvernul Republicii Moldova în formatele de negociere multilaterale, secondate şi de un profil public al suportului pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova; deşi o astfel de abordare ar putea fi împiedicată de intransigenţa rusă şi de disputele bilaterale nesoluţionate dintre Ucraina şi Republica Moldova. Sprijinul public pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova este, de asemenea, crucială şi în menţinerea unei abordări consistente a Ucrainei privind Crimeea şi Donbas, aflate în prezent în afara controlului Kievului”, scrie Frear.
În acelaşi timp, notează Thomas Frear, separatiştii de la Tiraspol trebuie să evite orice provocare la adresa autorităţilor guvernamentale ucrainene, deoarece provocările ar putea impinge politica externă a regiunii transnistrene strict între “polii de tensiune” dintre Chişinău şi Moscova. “Reţineri în acest sens pot fi observate în reticenţa (autorităţilor de la Tiraspol – n.r.) de a crea relaţii diplomatice cu entităţile emergente din estul Ucrainei, aşa cum s-ar fi aşteptat după modelul recunoaşterii de către Transnistria a Abhaziei, Osetiei de Sud şi a Nagorno-Karabahului”, precizează autorul.
Relaţiile dintre Tiraspol şi Kiev vor rămâne cel mai probabil funcţionale, consideră Thomas Frear, adăugând că o astfel de relaţie va favoriza puterea guvernamentală ucraineană pentru a demonstra că este capabilă să conducă o politică nuanţată faţă de zonele instabile din vecinătatea sa, prin utilizarea unei metode economice de tipul “morcov-şi-băţ” în materie de securitate teritorială.
La sfârșitul anului trecut, armata ucraineană a săpat un „șanț de protecție” pe segmentul transnistrean al graniței dintre Republica Moldova și Ucraina. Autoritățile de la Kiev au anunțat că prin această măsură, Ucraina încearcă să împiedice accesul tehnicii militare rusești din regiunea transnistreană în eventualitatea în care militarii ruși, dislocați în regiunea transnistreană, vor primi ordin să atace din această parte Ucraina. De asemenea, la începutul lunii martie, din acelaşi motiv, autorităţile locale din raionul Frunzivka, regiunea Odesa, au ordonat consiliilor săteşti din localităţile de frontieră cu Republica Moldova, pe segmentul necontrolat de Chişinău, să distrugă drumurile locale din proximitatea graniţei. Această măsură a venit la o lună distanţă, după ce, în februarie, autorităţile de la Kiev şi-au poziţionat un efectiv 1.000 de militari ai trupelor naţionale ucrainene la graniţa cu Republica Moldova, pe segmentul de frontieră cu regiunea transnistreană, la Cuciurgan, oraşul Dnestrovsk, formând un o structură însăcrinată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră în probleme de securitate. În februarie, în regiunea transnistreană, geniştii din Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) au desfăşurat exerciţii militare la graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina.
Recent, publicaţia Novoye Vremya informa asupra faptul că regiunea transnistreană furnizează „sub camuflaj” voluntari poliţiştilor locali din autoproclamata Republică Populară Doneţk din Ucraina, ocupată de separatiştii proruşi.
Ucraina a fost parte integrantă a Memorandumului de la Moscova, semnat în 1997 (Republica Moldova şi regiunea transnistreană ca părţi în conflict, iar Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori) şi, din 2006, face parte şi din formatul de negocieri 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean (Republica Moldova şi regiunea transnistreană ca părţi în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, iar UE şi SUA ca observatori).
Pentru mai multe informaţii despre cum ar putea fi folosită regiunea transnistreană ca armă geopolitică, citiţi analiza directorului Grupului de Analiză “Da Vinci”, Anatolii Baronin – “Directorul <<Da Vinci>>: Trei feluri în care Rusia poate folosi regiunea transnistreană”.
