Igor Dodon, președintele pro-rus de la Chișinău, a anunțat că Republica Moldova riscă să nu aibă cu ce plăti salariile și pensiile începând cu data de 1 mai 2020. Astfel, șeful statului a învinuit opoziția parlamentară că ar încerca să blocheze rectificările aprobate ieri de Parlament la Legea Bugetului de Stat și politica fiscală, iar Curtea Constituțională (CC) ar urma să fie folosită ca instrument politic în aceste jocuri murdare.
„Atenționez oponenții: în caz că legile votate ieri vor fi blocate sau suspendate de Curtea Constituțională, la cererea câtorva deputați din opoziție, atunci cel mai probabil din 1 mai în Republica Moldova nu se vor achita pensiile, salariile la bugetari, banii pentru sectorul medical nu vor fi finanțați, 1,5 miliarde de lei pentru drumuri nu vor putea fi oferite. Această probabilitatea e foarte mare. Dacă cineva vrea să-și asume aceste lucruri în fața cetățenilor, n-are decât. Dacă cineva crede că-și va salva cu asta nouă euro de la Aeroport sau Curtea Constituțională va permite să fie utilizată ca instrument politic, atunci să-și asume toate consecințele sociale, economice și politice”, a subliniat președintele Igor Dodon.
La scurt timp, Maia Sandu, liderul PAS, a venit cu reacție în acest sens și a menționat că dacă guvernarea nu poate asigura funcționarea statului, să plece imediat. „Igor Dodon ne amenință că Guvernul lui nu va mai plăti pensii și salarii. Ne confruntăm cu o criză fără precedent, care trebuie rezolvată prin muncă responsabilă și intervenții prompte. Oamenii nu au nevoie de șantaj, scheme și bocete. Oamenii au nevoie de o guvernare responsabilă și puternică”, a spus Maia Sandu.
Amintim că Parlamentul de la Chișinău a aprobat, joi, în două lecturi, Acordul privind împrumutul rusesc, în valoare de 200 milioane de euro. Astfel, majoritatea parlamentară formată din 56 de deputați socialiști și democrați, și-au dat votul pentru proiectul de lege, iar opoziția a criticat dur acest acord, calificându-l drept un pericol la adresa securității economice a R. Moldova.
Ulterior, Curtea Constituțională de la Chișinău a admis cererea lui Sergiu Sîrbu, deputatul Grupului Pro Moldova și a suspendat acordul respectiv până la examinarea în fond a sesizării.
Anunțul despre suspendare acordului controversat a venit la scurt timp după ce Vladimir Țurcan, președintele CC, a fost destituit din funcție, iar în locul acestuia a fost aleasă judecătoarea Domnica Manole.