Socialiștii lui Dodon consideră motivată politic decizia Curții Constituționale prin care legea ce oferă limbii ruse puteri sporite în R. Moldova a fost declarată neconstituțională.
Astfel, PSRM a condamnat decizia CC, susținând că aceasta nu ar corespunde cu spiritul statului de drept, care trebuie să fie respectat de reprezentanții sistemului judiciar. „Nu este pentru prima dată când Curtea Constituțională a Republicii Moldova aprobă decizii părtinitoare din punct de vedere politic, anulând legile și deciziile autorităților alese democratic. (…) Atunci când a fost luată decizia asupra Legii privind funcționarea limbilor, judecătorii Curții Constituționale au creat o situație flagrantă care a contribuit la încălcarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova, creând inegalități și divizând oamenii în funcție de limbă și etnie. Prin decizia sa, Curtea Constituțională readuce țara noastră în atmosfera de ură interetnică de la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90”, a acuzat formațiunea politică.
Totodată, socialiștii lui Dodon au anunțat că intenționează să reinițieze adoptarea Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova în Parlament. Ei consideră că domeniul de aplicare al competențelor Curții trebuie să se limiteze la interpretarea Constituției și să aibă caracter de recomandare.
Reacția PSRM vine după ce astăzi, Curtea Constituțională a admis sesizările depuse de deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu și a declarat neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, Curtea a stabilit că statutul special prevăzut pentru limba rusă în legea contestată contravine Constituției și că prin această prevedere sunt discriminate limbile vorbite de reprezentanții altor minorități etnice din R. Moldova.
Amintim că pe 16 decembrie 2020, deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat un șir de legi controversate printre care proiectul de lege care prevede acordarea statutului de limbă de comunicare interetnică limbii ruse și folosirea acesteia pe teritoriul R. Moldova la același nivel cu limba română.
Înainte de a fi votat în Parlament, respectivul proiect de lege elaborat de un grup de deputați socialiști a fost dur criticat și de experții CNA. Ei au atenționat că această inițiativă este un pericol iminent la adresa orânduirii sociale și bazele statalității Republicii Moldova, dar și că ar putea duce la conflicte între etnii, iar implementarea ei implică resurse financiare suplimentare considerabile din bugetul de stat.